Circulatia rutiera este ingreunata, din cauza ninsorilor abundente, pe mai multe drumuri nationale si judetene din nord-vestul tarii, stratul de zapada de pe carosabil depasind 10 centimetri, in unele zone, a declarat, comisarul Paul Ulieru, de la Centrul Infotrafic al Politiei.
Potrivit lui Ulieru, traficul rutier a fost blocat, astazi dimineata, timp de doua ore pe DN 1 in judetul Cluj, in zona Negreni-Paniceni, din cauza ninsorii, dar si a indisciplinei soferilor care au depasit coloanele de masini oprite.
In judetul Bihor, se circula cu dificultate pe DN 1 in zona Piatra Craiului si pe DN 1 H in zona Padurea Neagra-Albesti spre Simleul Silvaniei, din cauza arborilor cazuti pe carosabil si a zapezii. Soferii au intampinat probleme si pe DN 75 in zona Nucet, sau pe DN 76.
In judetul Maramures traficul se defasoara in conditii de iarna pe DN 18 in pasul Gutai-Prislop si pe DJ 109 F Budesti-Cavnic. De asemenea, in judetul Salaj zapada abundenta a creat probleme in zona muntoasa Metes pe DJ 108 R Leses-Agris, in timp ce in judetul Bistrita se circula greu in Pasul Tihuta. Totodata, ninsorile au ingreunat circulatia si in judetul Caras-Severin, in zona Anina, pe DN 58 si DN 57 D, in zona orasului Caras Severin.
www.relitatea.net