EFICIENTA
Procedura a fost introdusa pentru a reduce timpul pe care cei implicati in accident il petreceau intre politia rutiera si asigurator, pentru a aduna toate documentele necesare reparatiei autovehiculului.
SIMPLIFICARE
Accidentele usoare, care NU au avut ca si principala cauza consumul de alcool sau droguri, sau o alta incalcare a Legii circulatiei pe drumurile publice, pot fi astfel rezolvate amiabil, eliminandu-se astfel si sanctiunea contraventionala aferenta. De altfel, aceasta practica s-a dovedit a fi una de success si in alte state.
NOI ATRIBUTII
In fapt, companiile de asigurari (dar nu numai) vor prelua rolul de organ constatator detinut pana acum in exclusivitate de Politie.
De asemenea, eliberarea documentului de intrare in reparatie a vehiculelor, pentru fiecare dintre cei implicati in accident, va fi facuta tot de catre companiile de asigurari, in urma avizarii prin constatarea amiabila.
CONCLUZII
- se evita procesul birocratic creat intre public, Politia Rutiera si companiile de asigurari
- timpul necesar obtinerii autorizatiei de reparatie este mult redus prin prezentarea direct la asigurator
- se elimina sanctiunea contraventionala (atat amenda cat si suspendarea permisului de conducere), singura sanctiune fiind penalizarea din partea asiguratorului prin marirea primei de asigurare pentru anul care urmeaza